REMEMBER ' 87

REMEMBER ’87

20 de ani de la promovarea în Divizia A
> Suceava aniversează 20 de ani de la promovarea în Divizia A printr-o retrogradare în Liga a III-a…
Suceava a fost reprezentată o singură dată în elita fotbalului românesc. În 1987, o echipă mică, dar alcătuită din câţiva fotbalişti talentaţi şi pătimaşi faţă de culorile clubului pentru care evoluau, reuşea să pătrundă în Divizia A. Astăzi, la 20 de ani de la acea performanţă, fotbalul sucevean revine în anonimatul ligilor inferioare, iar microbiştii bucovineni cu greu îşi pot imagina că într-un viitor apropiat vor mai fi martorii unei performanţe asemănătoare cu cea din ’87. Unii dintre jucătorii generaţiei de atunci au acum tâmplele albe, dar gleznele le sunt încă puternice. Unii sunt acum antrenori, alţii au încercat să facă orice numai pentru a rămâne aproape de „fenomenul fotbal”, care i‑a consacrat. Sucevenii nu trebuie să uite că acei jucători le-au adus atâtea satisfacţii şi le-au deschis gustul pentru fotbalul mare. Mulţi dintre noi am învăţat drumul spre stadionul Areni datorită lor. L-am învăţat şi l-am ţinut minte, pentru că, la capăt, ani la rând, ne-a aşteptat spectacolul fotbalistic, practicat de fotbaliştii cu care ne-am mândrit, iar pe care acum îi salutăm cu respect. Spectatorii mai vin şi astăzi în aceleaşi tribune, dar jinduiesc încă după emoţia încercată în anii ’60 sau, şi mai puternic, la sfârşitul anilor ’80.

La început, echipa se numea Flamura Roşie Burdujeni
Activitatea fotbalistică a căpătat amploare la Suceava în anii ’50, odată cu înfiinţarea echipei Flamura Roşie Burdujeni. După o perioadă în care a purtat mai multe titulaturi – Progresul, Victoria, Dinamo, Viitorul sau Chimia – a apărut şi prima performanţă mai notabilă. La sfârşitul sezonului 1965-1966, Chimia Suceava obţinea dreptul de a evolua în de-al doilea eşalon fotbalistic al ţării. Până în anii ’75, când echipa se numea deja CSM Suceava, fotbalul nostru s-a zbătut în anonimatul diviziilor B şi C.
Beneficiind de un lot valoros, cu nume ca Avădanei, Prepeliţă, Neacşu, Grosaru, Petrescu, Voinea, Stana, Căldăruş, Radu, Pantelemon sau Chiriţă şi antrenori de prestigiu – Costică Rădulescu, Robert Cosmoc, Puiu Ionescu, Vasile Simionaş sau Ion Sdrobiş – CSM‑ul a devenit o echipă cu pretenţii în divizia a II-a, fiind abonată an de an la primele poziţii ale clasamentului.

1987 – anul promovării
Parcursul formaţiei CSM Suceava a culminat cu promovarea în Divizia A, la finalul sezonului 1986-1987, după un campionat foarte bun, în care sucevenii s-au duelat cu Politehnica Iaşi, moment despre care „bătrânii” îşi amintesc cu plăcere. „În returul acelui campionat, echipa a jucat foarte bine, câştigam meciurile la 3-4 goluri diferenţă. Adversarii veneau la Suceava cu gândul de a nu primi multe goluri”, spune fostul atacant Radu Caşuba, acum antrenor în Liga a IV-a.
Din lotul de atunci au făcut parte: Alexa, Bucur, Găluşcă, Ovidiu Ciobanu, Ungureanu, Butnaru, Radu, Breniuc, Gafencu, Buliga, Mulţescu, Dîrman, Mucileanu, Liviu Goian, Susanu, Fl. Stoica, Murariu, Stoica, State, I. Popa, P. Grigore, Caşuba, Sfrijan, Păiuş, V. Mucileanu.
Un moment deosebit trăit de fotbalişti a fost la meciul disputat la Iaşi, în care se juca, practic, promovarea. Pe un stadion arhiplin, cu 20.000 de suporteri, CSM-ul a învins cu 1-0, obţinând „biletele” pentru Divizia A. „Când am ieşit la încălzire şi am văzut că trei sferturi din oamenii prezenţi la meci se ridică în picioare pentru a ne saluta, ne-am dat seama că nu aveam cum pierde acel meci. Am câştigat, iar, la întoarcerea spre Suceava, ne-am întâlnit cu sute de maşini pline de suporteri care sărbătoreau promovarea noastră. A fost unul dintre cele mai plăcute momente ale carierei mele” – îşi aminteşte Florin Cristescu, actualul antrenor secund al Cetăţii Suceava.
Fostul tehnician al Cetăţii Ion Radu a pus şi el umărul la intrarea în prima ligă, chiar dacă nu a mai apucat-o în teren. „În anul promovării eram ultimul dintre jucătorii mai vechi ai CSM, toţi ceilalţi se retrăseseră. La finalul turului am decis să mă retrag şi eu, pentru că mă simţeam stingher printre cei mai tineri. La Suceava era deja un nou val de fotbalişti: Caşuba, Cristescu, Buliga, Păiuş şi Gafencu, nişte jucători foarte promiţători la acel moment”, o spune cu regret Ion Radu.
Câte un televizor color şi 8000 de lei pentru promovare
În anii ’80 sportul sucevean beneficia de un suport consistent din partea prim-secretarului Gîrba, „un mare iubitor de fotbal, care a rămas legat de oraş şi după plecarea sa la Bucureşti” (I. Radu). „Recompensa pe care am luat-o atunci a fost aprobarea pentru un televizor color şi 8000 de lei, deşi prima promisă era de 15000 lei. Conducerea de atunci, văzându-se cu sacii în căruţă, nu şi-a mai respectat în totalitatea promisiunea făcută jucătorilor”, spune Victor Găluşcă, în prezent antrenor al Centrului de copii şi juniori de la Cetatea.
Debutul în primul eşalon a fost unul fericit pentru suceveni, 3-1 pe teren propriu cu FC Braşov şi 2-2 în prima deplasare, la Bucureşti, cu Sportul Studenţesc. După două etape, CSM era pe locul 4, în urma granzilor Dinamo, Steaua şi FC Argeş. „După meciul de la Sportul, toate formaţiile şi-au luat măsuri. Dacă la început eram văzuţi ca o echipă modestă, de periferie, după egalul din deplasare am arătat că putem face faţă primului eşalon” (Radu Caşuba). Cu toate că echipa juca bine, au urmat o serie de rezultate mai puţin bune, iar CSM-ul ajungea, la mijlocul turului, în a doua jumătate a clasamentului. „Trebuie spus că am avut neşansa de a juca în primele etape cu echipele „dinamoviste”: SC Bacău, Flacăra Moreni, Victoria, formaţii care se „învârteau” în jurul lui Dinamo. Am fost puţin frustraţi din acest punct de vedere. Nici arbitrajele de care am beneficiat nu au fost tocmai corecte. De exemplu, la Moreni, am luat gol din 11 metri deşi faultul se făcuse la o distanţă de 20-25 de metri. Acasă cu Victoria am primit gol la o fază în care mingea ieşise cu un metru în out, iar Ionel Augustin a continuat faza şi Dragnea a marcat. Apoi, tot acasă, cu Bacăul, am făcut iar un meci bun, dar ni s-a refuzat cel puţin un penalti. Au fost multe asemenea meciuri în care nu era suficient să jucăm bine pe teren”, îşi aminteşte Florin Cristescu.
La sfârşitul turului de campionat CSM Suceava era pe locul 15, urma pregătirea de iarnă şi lupta pentru evitarea retrogradării.

Nu contau doar banii
Deşi nu erau nici banii şi nici condiţiile de acum, jucătorii iubeau fotbalul cu adevărat şi jucau din plăcere. „Atunci eram uniţi; eram prieteni atât în afara terenului, cât şi în teren. Poate se întâmpla asta şi din cauză că nu erau mulţi bani la mijloc şi nici tentaţiile de acum, care să nască invidia sau răutatea între jucători. Chiar dacă erau alte condiţii, pe jucători îi unea dragostea pentru fotbal”, mărturiseşte Ion Radu, în prezent antrenor la Leonard Paşcani.
În retur, CSM Suceava a avut evoluţii bune, dar a fost „pândită” de ghinion la unele meciuri. Unul dintre momentele importante ale părţii a doua a campionatului 1987-1988 a fost partida pierdută cu 0-1, pe „Areni”, cu Universitatea Craiova. „Înfrângerea cu Craiova, care era o forţă pe atunci, a fost momentul‑cheie spre drumul retrogradării. Deşi am jucat bine, în faţa unui public entuziast, am pierdut datorită unui gol marcat de Mănăilă. După acest rezultat a urmat o cădere psihică a jucătorilor, la care s-au adăugat măsurile luate de conducerea clubului, după meciul cu Oţelul Galaţi, în care am luat bătaie din nou” spune Ovidiu Murariu, unul dintre cei mai tineri componenţi de atunci ai echipei. Acum Ovidiu Murariu este antrenor principal la Juventus Fălticeni.

Satul lui Nea Nicu „piaza rea” a retrogradării

Cu toate acestea, retrogradarea putea fi evitată dacă nu ar fi existat jocurile de culise generate de prea tolerata echipă a Scorniceştilor, localitatea natală a lui Ceauşescu. „Dacă rezultatele ar fi fost cele corecte şi normale, la finalul turului FC Olt Scorniceşti trebuia să piardă un joc la masa verde pentru că a folosit un jucător suspendat. Dacă se întâmpla aşa, noi jucam cu totul altfel meciul cu Corvinul Hunedoara şi poate nu mai retrogradam”, crede Florin Cristescu.

Cine nu era cu Steaua sau cu Dinamo nu avea nicio şansă în prima ligă
Meciurile cu Steaua sau Dinamo stârnesc emoţii în rândul foştilor jucători suceveni. „Partidele cu echipele susţinute de regimul comunist aveau o tentă aparte. Când am jucat cu Steaua, care reprezenta 80% din echipa naţională, ne-a fost puţin frică la început şi a intervenit un moment mai delicat, pentru că naţionala României avea după trei zile un meci pentru calificări la Campionatul European. La pauză a venit un oficial la noi în vestiar şi ne-a spus să avem grijă să nu accidentăm vreun jucător stelist. Am jucat şi noi aşa cum am putut. Aveam stadionul arhiplin. Partidele se disputau de la ora 17, dar oamenii veneau cu trei ore înaintea începerii jocului”, spune Victor Găluşcă.
Pentru Ovidiu Murariu, cel mai frumos moment a fost meciul cu Steaua, care a consemnat şi debutul său, la numai 20 de ani, în Divizia A. „La Steaua jucau Iovan, Bumbescu, Lăcătuş, Majearu, Piţurcă. Era campioana Europei şi a însemnat mult pentru mine să debutez într-un astfel de meci”, îşi aminteşte fostul mijlocaş.
În ultima etapă în Divizia A, disputată pe teren propriu, CSM a învins cu 3-0 Petrolul Ploieşti, dar sucevenii au retrogradat în aplauzele suporterilor. Fotbaliştii pregătiţi de Vasile Simionaş şi Ion Buzoianu au primit la finalul meciului aprecierea celor 10.000 de spectatori veniţi pe Areni, care i-au iubit şi au înţeles că, dacă depindea numai de fotbal, se putea mai mult. „Am retrogradat poate din cauza unei proaste organizări a conducerii clubului, chiar dacă în componenţa lui erau şi oameni capabili. Preşedintele Constantin Alexa, unul dintre cei mai buni preşedinţi de club pe care i-a avut Suceava, a avut merite deosebite pentru întreg sportul sucevean. Regretul cel mai mare este că am jucat numai un sezon în prima divizie. Păcat, pentru că aveam echipă bună, cu care puteam fi între primele 7-8 şi să punem probleme formaţiilor de top”, spune fundaşul echipei din ‘87, Cristescu.
De aceeaşi părere a fost şi Victor Găluşcă: „CSM Suceava nu a fost orientată bine în acel campionat. Trebuia să fii ori cu Steaua, ori cu Dinamo ca să răzbaţi. Noi nu am mers cu nimeni şi asta cred că a fost cea mai mare greşeală”.
La 20 de ani de la cea mai mare performanţă a fotbalului nostru local, echipa‑fanion a judeţului a ajuns în Liga a III-a. Dezamăgirea este cu atât mai mare cu cât la Suceava a fost întotdeauna un public iubitor de fotbal. Acum cu toţii trebuie să ne consolăm cu ideea că prezentul fotbalistic este sumbru şi, tocmai de aceea, generaţia ’87 îşi merită tot respectul pentru ce a realizat.
CRISTIAN MARCU